Lipsa somnului duce la…
Pentru o mămică (fie ea gravidă sau cu bebelușul în brațe) somnul e o problemă delicată. Poate bebelușul te-a ținut trează, poate nu-ți găsești poziția potrivită din cauza burticii, poate ai decis să mai vezi un episod din serialul tău preferat. Sunt doar unele din motivele pentru care poate nu ai dormit suficient și nu te-ai odihnit bine.
Însă cu siguranță, vei resimți impactul asupra corpului și a felului cum te simți pe parcursul zilei dacă nu ai dormit suficient.
Dacă nu ai suficiente ore de somn vei avea un sistem imunitar scăzut, vei fi mai irascibilă și obosită, nu te vei putea concentra.
Somnul ajută la controlul greutății – dacă dormi suficient hormonii din corp sunt capabili să regleze ceea ce mănânci: cât de flămândă te simți și cât de plină te simți.
Un ”somn bun” e măsurat în mai multe feluri: 1) durata somnului și 2) calitatea somnului..care include REM și somnul adânc. Vei ști dacă ai dormit bine în funcție de cât de fresh te simți dimineață.
Calitatea somnului depinde de:
– activitatea fizică
– expunerea la soare
– timpul petrecut în fața ecranului (telefon, laptop, TV) și în special înaintea culcării
– ce mănânci și ce bei
Nutrienții pe care îi luăm din mâncare sunt pietrele de temelie pentru hormonii și amino-acizii necesari în timpul somnului. Nivelul melotoninei și insulinei necesare ca să dormim sunt influențati de alimentele pe care le consumăm.
E ca un cerc: ce mănânci în timpul zilei influențează somnul din timpul nopții și somnul din timpul nopții influențează deciziile alimentare din timpul zilei.
De exemplu, când dormi pentru o perioadă scurtă de timp sau somnul e întrerupt, ești obosită și ești tentată să mănânci ce nu e tocmai sănătos pentru corpul tău. Corpul tău îți cere energie care e cel mai repede furnizată de carbohidrați, în special zaharuri și carbohidrați procesați. Hormonii tăi nu sunt nici ei de partea ta căci îi spun creierului tău că ești mai flămândă decât ești de fapt.
Pe de altă parte, o dietă bogată în zahăr rafinat și carbohidrați duce la un somn nu tocmai odihnitor. Studii arată că și cei care sar peste micul dejun sau au mesele neregulate au aceleași problemă.
Cum să îmbunătățești calitatea somnului?
Așadar, ce să faci concret ca să dormi mai bine?
– hidratează-te pe parcursul întregii zilei nu numai înainte de ora de culcare (asta previne nevoia de a merge la toaletă în toiul nopții) și îți ține nasul și gâtul hidratat ceea ce va reduce posibilitatea de a sforăi.
– orice dietă care e bogată în proteine (în special pește) și legume e asociată cu un somn de calitate.
– nu bea cafea după 3 pm.
– minimizează zahărul înainte de ora de culcare.
– mănâncă mai devreme seara ca mâncarea să fie deja digerată când mergi la culcare.
– încearcă să nu te mai uiți la telefon sau laptop cel puțin 30 de minute înainte de culcare, nu folosi becul în dormitor ci mai degrabă o lampă ca să-ți relaxezi ochii.
– fă un duș/o baie înainte de culcare, citește o carte ca să te relaxezi, meditează.
Știu, ca proaspătă mămică somnul e ca și cum ai alerga după mori de vânt însă trebuie să te asiguri că faci tot ce ține de tine ca atunci când pui capul pe pernă să te odihnești bine. Și somnul e atât de important pentru starea noastră de bine și felul cum ne trăim viața de zi cu zi.
—
Surse: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles
https://www.todaysdietitian.com/news/