Baby brain

Se vorbește atât de mult în ultimul timp de grija de sine, de iubirea de sine, de prioritizarea nevoilor noastre. Însă cred că rădăcina acestora este mai adâncă și copiii noștri au nevoie de mai mult de atât.

După naștere se activează ”baby brain” și tot ce poate face creierul nostru este să se asigure că bebelușului îi sunt asigurate nevoile de bază – este hrănit și îngrijit. Chimia creierului nostru se schimbă, secretăm oxitocina care ne ține lipite de puiul nostru și datorită acestui hormon minune putem face față somnului întrerupt și rutinei de îngrijire a unui nou-născut. Pe lângă schimbările hormonale trecem și prin schimbări psihice. Ne acomodăm cu noua identitate și trecem prin o grămadă de stări confuze. Este separarea dintre cine am fost și cine suntem acum. Este o ruptură care este trăită individual și diferit de fiecare femeie în parte, pentru unele femei este mai greu iar pentru altele mai ușor.

Apoi copilașii noștri cresc și pe măsură ce cresc, pe lângă satisfacerea nevoilor de bază, spațiul creierului nostru este ocupat de luarea deciziilor. Devenim din ce în ce mai concentrate pe comportamentul lor și laitmotivul este ”ce pot să fac ca să-i fie cât mai bine copilului”.

Și aici e cheia!

Cel mai bun mod cu putință de a ne asigura că ai noștri copii devin cea mai bună variantă a lor este să ne asigurăm că noi devenim cea mai bună variantă a noastră.

Maternitatea este amplificatorul a tot ceea ce este în tine

Spune-mi, de câte ori ți s-a derulat prin fața ochilor propria ta copilărie, parcă repetată prin cea a copilului tău? Când vocea ta sună exact ca a mamei tale sau când reacțiile tale sunt exact comportamentul pe care ai promis să nu-l ai (știi tu acel standard auto-impus dinainte de a deveni mamă…”când voi fi mamă eu niciodată nu o să…”). Toate aspectele la care este necesar să lucrezi sunt arătate de copilul tău (adică îți apasă butoanele) și dacă nu faci asta modelele acelea din trecut pe care nu le dorești tot ies la suprafață. E ca și cum maternitatea este amplificatorul a tot ceea ce este în tine. Binele, răul și urâtul.

De asta este necesar să lucrăm cu noi însene.

Înafară de a ne preocupa de creșterea copiilor, o parte importantă a energiei de mamă este necesar să fie dedicată vindecării noastre. De ce am face asta? Simplu, ca următoarea generație să fie diferită.

Imaginează-ți o lume în care copiii noștri au cultivat sentimentul valorii personale, care se iubesc indiferent de felul cum arată, ce salariu, ce job sau ce titulară au. Imaginează-ți o lume plină de compasiune și iertare. O lume în care ei se concentrează mai mult asupra lor înșiși și nu asupra a ceea ce cred alții? O lume în care oamenii ar fi împăcați cu sine și nu ar mai trăi cu acel gol interior (care de multe ori este astupat de dependențe de oricare fel, mâncare, timp petrecut pe social media, alcool, cumpărături, etc). O lume în care știi că ești demn de iubire și fericire nu pentru că ai muncit cel mai mult ci pentru că ești tu. Iar asta să fie suficient.

Nu-i putem învăța asta pe copiii noștri dacă nu știm și nu facem asta noi însene.

Știm deja că ai noștri copii învață din ceea ce facem noi și nu din ceea ce spunem iar aceasta ar fi cel mai bun motiv să începem să modelăm ceea ce ne-am dori să facă într-o zi în propria lor viață.

Dar cum să faci asta când acele convingeri negative de sine îți șoptesc că trebuie să fii perfectă pentru a fi acceptată și iubită?

Cu siguranță nu începi cu judecată.

Acea voce critică nu face decât să scoată în evidență umbra ta și să crească acele părți urâte din tine.

Poți stinge focul urii și neprețuirii cu blândețe și autocompasiune. Este modalitatea de a te reconecta la copilul tău după ce ai țipat, este calea înapoi spre a fi mama care vrei să fii pentru el/ea. Autocompasiunea este remediul oricărei lupte sau provocări.

Felul în care ne comportăm și reacționăm atunci când suntem stresate (când acel vârcolac interior este trezit și te transformi) este un comportament învățat. Și aici este adevărata noastră putere – putem schimba asta și ne putem schimba.

Felul în care-ți vorbești sau te critici atunci când crezi că ai greșit vine în mod automat. E ceva ce tot repeți – este ca un mușchi pe care l-ai exersat și acum faci asta fără să mai fii conștientă de asta. Vei continua să faci asta dacă nu conștientizezi și nu te concentrezi pe schimbare.

Nu cred că există rețete clare de vindecare însă cred cu toată inima că în momentul în care ți-ai pus această intenție și ai început să faci primii pași în direcția asta ți se arată calea și vei întâlni oamenii potriviți să te ajute să scoți la lumină rănile cele mai adânci. În plus, nu e ceva ce faci într-un workshop ci este un proces de lungă durată. Și în acest proces devii conștientă de ce lucrurile din viața ta sunt așa cum sunt și te împuternicești să-ți folosești resursele să schimbi ce nu-ți place.

Răbdarea și încrederea joacă un rol important în acest proces. Răbdare, pentru că există un timp pentru toate. Încredere, pentru că știi că întotdeauna va fi o schimbare și tu ai șansa să schimbi ceea ce, poate, femeile dinaintea ta nu au știut cum.