Cred că asta e întrebarea multor mămici după naștere, care deși au scăpat de kg în plus adunate în timpul sarcinii, văd o schimbare în felul cum arată și se simt corpurile lor. Abdomenul, coapsele, brațele sunt mai pufoase. Dacă te antrenezi să știi că asta se întâmplă din 2 motive. Primul motiv e că nu consumi suficientă proteină și ai o dietă bogată în carbs. Și al doilea motiv ar fi că îți concentrezi atenția pe exerciții cardio.
Aici intră în joc antrenamentele de forță care sunt bune și pentru densitatea osoasă, estetica corpului (dă structură corpului și tonifică) îți construiește putere în corp ca să faci tot ce are de făcut o mamă (cărat copilul/copii în brațe, ridicat obiecte grele de la sol, etc).
Antrenamentele de forță se mai numesc și antrenamente de rezistență pentru că includ întărirea și tonificare mușchilor prin contractarea lor împotriva unei forțe de rezistență (un obiect care nu se mișcă ca de exemplu podeaua, fie o greutate).
Pentru unele femei, conceptul de antrenament de forță implică ideea mușchilor voluminoși. Dar nu-ți fă griji, datorită nivelului scăzut de testosteron, este dificil pentru femei să crească mușchi voluminoși.
Hai să vedem câteva motive pentru care e bine să faci antrenamente de forță (cu greutăți, sau cu greutatea propriului corp).
-
Pierzi grăsime
Corpurile noastre sunt construite din mușchi și grăsime (pe lângă altele). Când te antrenezi nu transformi grăsimea în mușchi ci scapi de grăsime. Un lucru important de știut e că nu putem targeta și reduce grăsimea doar dintr-o anumită parte a corpului (adică să te antrenezi ca să scapi de grăsimea doar de pe abdomen sau coapse). Vei pierde grăsime din întregul corp.
Poți compora toate grăsimile stocate în organism cu un rezervor de benzină plin. Când avem nevoie de benzină (grăsime pentru energie) nu poți alege din ce parte a rezervorului de benzină provine benzina ta. Se scote din rezervor ca întreg. Același lucru este valabil și pentru excesul de grăsime corporală.
-
Ajută corpul să ardă calorii mai eficient (stimulează metabolismul)
Toate felurile de exerciții îi dau un boost metabolismului tău (rata cu care arzi calorii pe parcursul zilei când corpul e în repaus). Însă cu antrenamentele de forță continui să arzi calorii când corpul revine în stare de repaus. Poți amplifica acest efect în funcție de câtă energie depui în timpul antrenamentului. Asta înseamnă că cu cât mai multe calorii arzi în timpul antrenamentului cu atât mai multe calorii arzi și după antrenament.
Compoziția mușchilor și a grăsimilor e foarte diferită. Țesutul muscular e mult mai dens decât cel al grăsimii, adică cântărește mai mult. Asta înseamnă poți avea mai multă masă musculară și arata mult mai slabă (de asta verificăm progresul cu ajutorul centimetrului ca să luăm măsurătorile și nu a cântarului ca să verificăm kg).
-
Te ajută să ții kilogramele în plus la distanță
Exercițiile de forță te ajută să stimulezi pierderea kg în surplus mai mult decât dacă ai face doar exerciții aerobice. Exercițiile de forță sau rezistență îți mențin metabolismul activ după exerciții mult mai mult timp decât un exercițiu aerobic.
-
Protejează sănătatea oaselor și masa musculară
În jurul vârstei de 30 de ani începem să pierdem între 3-5 procente de masă musculară la fiecare 10 ani. Conform HHS (Health and Human Sevices), activitățile de întărire a mușchilor ajută la menținerea sau mărirea masei musculare și a forței care este esențială pentru oase, articulații și sănătatea mușchilor pe măsură ce îmbătrânim.
-
Îmbunătățește postura și alinierea corpului și te ajută să dezvolți o mecanică mai bună a corpului
Corpurile noastre au fost făcute pentru mișcare. Au fost construite să poată face diferite posturi și să ia diferite poziții. Cu toate acestea, trebuie să avem grijă să menținem corpurile sănătoase. De exemplu dacă stai cocoșată trebuie să-ți întărești partea din spate a corpului ca să scapi de cocoașă. Combați durerea de genunchi prin întărirea picioarelor și a fesierilor și prin întinderea pieptului. Iar pentru durerile de spate întărești mușchii profunzi abdominali.
Antrenamentele de forță oferă echilibru, coordonare și postură corectă corpului. Echilibrul depinde de puterea mușchilor care care te țin în picioare. Cu cât sunt mai puternici acești mușchi, cu atât mai bun este și echilibrul tău.
Asta e despre forța și stabilitatea corpului dar avem nevoie și de flexibilitate. Trebuie să întindem după ce întărim/tonifiem, de asta după un antrenament trebuie să ne asigurăm că facem și exerciții de stretching. Sănătatea mușchilor și a articulațiilor noastre depinde de sănătatea țesuturilor noastre. Flexibilitatea, tonifierea, exercițiile de stabilizare, alinierea posturală și hidratarea sunt toate componentele menținerii corpului sănătos, astfel încât să putem face ceea ce ne place!
Nu uita: nu contează kg ci măsurătorile, cum te simți în corpul tău și câtă energie ai!
Te îmbrățișez cu drag și prețuire,
Ramona