Mămiciția și mindfulness
Timpul trece îngrozitor de repede atunci când trăim în mintea noastră, fie gândidu-ne la trecut sau făcându-ne planuri, speranțe sau griji la ce ne-ar putea aduce viitorul. Din nefericire, facem asta atât de des, pe pilot automat.
Ei bine, putem schimba situația practicând mindfulness – observarea momentului prezent fără judecată. Este o practică simplă și transformatoare care poate fi ușor de încorporat în viața de zi cu zi.
Jon Kabat-Zinn, cel care a creat MBSR (Mindfulness-Based Stress Reduction) spune că mindfulness este conștientizarea care apare prin acordarea atenției, intenționat, în momentul prezent, fără judecată….în slujba înțelegerii de sine și înțelepciunii.
Ce înseamnă asta? Să te concentrezi pe ce se întâmplă acum și să nu fii prinsă în memoriile despre trecut sau fanteziile și fricile cu privire la viitor.
Ce înseamnă fără să judeci? Asta înseamnă să rămâi deschisă la orice se întâmplă fără a adăuga opinia ta despre cum lucrurile ar trebui să fie. Făcând asta pierzi din vedere cum sunt de fapt lucrurile cu adevărat.
Practicarea mindfulness te ajută să observi tiparele minții și să oprești gândirea negativă care duce la o stare de spirit joasă, deprimantă, cât și la tendința de a fi ”pe pilot automat”.
Mama, mindfulness te va ajuta să scapi de tendința de a fi preocupată de îngrijorări și griji care te împiedică să fii prezentă cu copilul tău și să fii atentă la nevoile lui. De asemenea, nu vei mai reacționa impulsiv și nici nu vei mai simți că al tău copil îți apasă toate butoanele pentru că emoțiile nu te mai copleșesc, impactul lor scade și tu le poți gestiona eficient. Crește satisfacția în relația cu partenerul deoarece răspunsul ia locul reacției și comunicarea se îmbunătățește.
Dacă ești însărcinată, practicarea mindfulness (activitatea mentală intenționată) schimbă fizic structura creierului în zone asociate cu starea de spirit pozitivă, rezistența emoțională, reducerea fricii și a stresului, schimbă percepția durerii, crește pragul de toleranță la durere. Autoeficacitatea scăzută (credința în capacitatea cuiva de a influența evenimentele care îi afectează viața și controlul asupra modului în care aceste evenimente sunt trăite) este asociată cu frica ridicată la naștere, percepția crescută a durerii în travaliu și intervențiile obstreticale. Practicarea mindfulness în timpul sarcinii duce la scăderea simptomelor depresiei post-partum.
Sugestii pentru practicarea mindfulness:
-
Un loc bun să începi cultivarea atenției intenționate/ mindfulness este în corp
-
Împrietenește-te cu respirația ta deoarece este asociată cu starea ta de spirit și până la urmă nu poți pleca de acasă fără ea. Vezi din când în când dacă poți observa cum respirația intră și iese din corp. Localizează unde simți respirația cel mai mult: nări, piept, burtă și conștientizează aceste valuri, moment cu moment în nări, burtă sau oriunde o simți tu în corp.
-
Când te trezești stai câteva clipe întinsă în pat și fii atentă la valurile propriei respirații, moment cu moment.
-
Când observi că mintea ta are o viață proprie și rătăcește de ici colo, ține minte că ăsta e rolul minții, deci nu e nevoie să o judeci.
-
Fii atentă la fiecare gând care vine și pleacă, indiferent dacă este unul de îngrijorare, frică sau anxietate sau speranță. Atunci când gândurile îți apar în minte, nu le ignora și nici nu le suprima, doar notează-le mental, rămâi calmă și folosește-te de respirația pentru a te ancora.
-
Dacă te simți purtată de gânduri, observă unde îți pleacă mintea și fără să judeci și să te critici pur și simplu reîntoarce-te la respirație și senzațiile pe care le ai în corp.
-
Repetă de 1 milion de ori……
-
E foarte usor să cazi în fluxul gândurilor și să te lași prinsă în viitor (îngrijorarea, planificarea), în trecut (amintirea, învinovățirea) și în emoțiile reactive și uneori dureroase. Nu este nevoie să încerci să te împotrivești sau să împiedici anumite situații să se întâmple. Pur și simplu deschizi-ți inima, acceptă conștientizarea că te aflii din nou în fluxul de gânduri dar nu ești prinsă de torent.
-
Poți cultiva mindfulness dimineața, seara la culcare, când mergi pe stradă, când mănânci, când ești așezată, când te speli pe dinți, când faci duș, vorbești la telefon, te joci cu copii, gătești, faci dragoste …sau orice se desfășoară în viața ta în momentul prezent.
-
Amintește-ți: adevărata meditație este viața ta și cum o trăiești moment cu moment.
Când ești ancorată în prezent nu mai ai senzația că timpul se scurge fără să-ți fi dat seama când s-a întâmplat asta, ești atentă la viața ta moment cu moment ceea ce îți dă senzația că timpul se extinde. Nu știu dacă e posibil să fim mindfull tot timpul (e posibil pentru călugării budiști!) însă practică și vezi cum și 5 minute de mindfulness pe zi schimbă felul cum percepi viața și timpul.
Ai aici un exercițiu de mindfulness .
După ce practici acest exercițiu, scrie-mi și spune-mi cât de greu sau ușor a fost!